Inovatiile integrate de Apple in noua generatie iPhone 12

Pentru a aprecia trebuie sa fii logat

Apple a inclus o serie de inovatii in noile modele iPhone 12 și iPhone 12 mini pe partea de conectivitate 5G, durabilitate, display imbunatatit, la care se adauga noul procesor cu performante unice in lume la ora actuala.

Asteptate de fanii Apple din intreaga lume, noile telefoane sunt disponibile la precomanda si s-au bucurat de un interes masiv din partea utilizatorilor deja familiarizati cu ecosistemul companiei cu sediul in Cupertino.

Ecran imersiv si atentie la detalii

Echipat cu un un nou ecran edge-to-edge Super Retina XDR, iPhone 12 ofera o experienta HDR imersiva de vizionare datorită display-ului mai luminos fata de generatia trecuta. Performantele display-ului vor fi de top cand faci fotografii, inregistrezi un clip sau cand pornesti o sesiune de gaming.

In varianta iPhone 12 Pro Max, ecranul are o dimensiune impresionata de 6,7 inci, in timp ce modelul Pro folosește un ecran de 6,1 inci. Daca mergi pe varianta de iPhone 12 mini, ai la dispozitie un display de 5,4 inci.

Apple spune ca iPhone 12 mini este cel mai mic, subtire si usor smartphone din lume capabil sa foloseasca noua retea 5G. De fapt, producatorul a adaptat toate inovațiile tehnologice pentru a oferi performanta maxima intr-un telefon cu dimensiuni reduse.

Toată linia iPhone 12 foloseste o protectie ceramica pentru ecran, astfel încat telefonul marchează puncte importante la capitolul durabilitate. Adaugam rezistenta la apa si protectia impotriva unor incidente cum ar fi varsarea de cafea sau suc pe telefon. Toate riscurile de acest tip sunt acoperite prin rating-ul IP68.

Primul procesor mobil din lume pe litografie de 5 nm

Puterea noului iPhone este augmentata de procesorul A14 Bionic, care oferă un boost de performanta și consum eficient de energie in aplicatii. De fapt, noul procesor Apple este primul din lume care este dezvoltat pe litografia de 5 nanometri. Acest lucru se traduce printr-o viteza cu 50% mai mare fata de procesoarele concurente. Apple spune ca un joc rulat pe iPhone 12 ofera o experienta de gaming apropiata de consola.

Acelasi procesor se gaseste si pe noul iPad Air lansat la inceputul toamnei, care a devenit cel mai performant model de acest tip creat vreodata de Apple.

Nou sistem dual de camere

Pe noua camera duala principala sunt integrate noi optiuni care permit realizeaza de fotografii si inregistrări de calitate in orice conditii, chiar si in medii cu luminozitate scazuta. Imaginile vor fi mai luminoase, iar contrastul mai ridicat datorită setarilor din Night mode. Cu ajutorul machine learning, telefonul va putea sa ajusteze contrastul, textura si saturatia unei fotografii pentru un look cat mai natural.

Inovatia din zona de inregistrări video consta in capacitatea telefonului de a reda clipuri la standardul cinematografic Dolby Vision. Materialele video sunt imbunatatite chiar in timp ce realizezi inregistrarile și pot fi editate rapid în aplicațiile Photos sau iMovie.

Incarcator wireless MagSafe

Apple a prezentat o serie de incarcatoare revolutionare MagSafe care se ataseaza magnetic pe spatele noului iPhone. Incarcatorul va furniza o putere de pana la 15W. Va exista o varianta dubla pe care o vei putea folosi sa incarci un iPhone si un Apple Watch. Acestea vor putea fi achizitionate separat. Este bine sa stii ca noul iPhone va fi livrat fara casti sau incarcator de priza

Comentarii Pentru a comenta trebuie sa te autentifici