HUAWEI P9-UN APARAT DSRL IN BUZUNARUL TAU

Pentru a aprecia trebuie sa fii logat

Unii spun ca cea mai buna camera foto este cea pe care o ai la tine. Asta e unul din motivele principale pentru care utilizatorii aleg smartphone-uri care sa fie de top atunci cand vine vorba de fotografie. Cu toate acestea, varful de gama Huawei, modelul P9 nu este doar un alt telefon cu o camera foto reusita ci reinventeaza tot ceea ce inseamna fotografie cu smartphone-ul cu o camera dual, proiectata in parteneriat cu Leica.

Huawei sustine ca P9 nu a fost creat doar pentru capacitatile sale fotografice avansate ci pentru a satisface asteptarile unei game largi de clienti , astfel acest smartphone fiind un competitor serios cu device-urile high-end Apple,Samsung si LG.

In ceea ce priveste aspectele tehnice, Huawei P9 are un display cu o diagonala de 5,2 inchi si o rezolutie FullHD cu o densitate impresionanta de 424 de pixeli pe inchi. In interior, aven un procesor octa-core Kirin 955 SoC, asociat cu o memorie de 3GB si 32GB spatiu de stocare. Este disponibil de asemenea un model cu o memorie de 4GB RAM si 64GB spatiu de stocare insa smartphone-ul functioneaza foarte bine si la configuratia inferioara datorita interfetei optimizate EMUI 4.1 bazat pe Android 6.0.

Am mai vazut smartphone-uri cu o configuratie de camera foto dual, dar niciuna la fel de performanta ca si pachetul Huawei P9. Cele doua camere de 12Mp cu f/2.2 au fost proiectate in colaborare cu Leica- companie cunoscuta pentru camerele sale de inalta calitate optica. In esenta, unul din module captureaza imaginea color, in timp ce a 2-a camera captureaza imaginea in alb negru. Cele doua imagini sunt apoi imbinate in mod inteligent prin software pentru a produce o fotografie care combina culorile senzorului regulat cu detaliile senzorului alb-negru. Exista diferite moduri de fotografiere de la cel simplu la cel manual in cadrul caruia avem acess la comenzile manuale pentru focalizare, balans de alb, ISO, timp de expunere – o caracteristica importanta celor pasionati de fotografie. E prezent desigur si modul HDR, Burst Mode, posibilitatea de a fotografia in format RAW, modul de urmarie obiect si multe alte optiuni.

La capitolul de autonomie, smartphone-ul se descurca destul de bine avand in vedere capacitatea de 3000 mAh a bateriei. Telefonul se incarca de la 0 la 100% in circa 2 ore, iar o incarcare rapida de 30 de minute confera un impuls de 33% daca bateria este epuizata.

Pe langa toate acestea, smartphone-ul are un sunet impresionant atunci cand vine vorba de muzica, si detine si un senzor de recunoastere a amprentei plasat pe spatele terminalului .

In concluzie, Huawei P9 este smartphone-ul perfect pentru viata de zi cu zi. Design-ul elegant, performantele de top cat si fiabilitatea acestuia il plaseaza in concurenta directa cu high-endurile companiilor Apple, Samsung sau LG.

Il gasesti si in varianta DualSim aici.

Comentarii Pentru a comenta trebuie sa te autentifici