4 gadgeturi cool si colorate pentru o vara perfecta

Articol scris de Adina Ananie
Pentru a aprecia trebuie sa fii logat

Iubim vara pentru multe motive, incepand de la temperaturile care ne indeamna catre piscina, pana la starea generala de bine pe care ne-o ofera soarele care straluceste intreaga zi. Si pentru ca ne simtim bine, vrem ca si alegerile noastre sa reflecte asta, prin culori aprinse, atat in vestimentatie cat si cand vine vorba de gadget-uri si accesorii.

POP of COLOUR

Noua colectie Beats Pop este o declaratie de fericire. Este bine cunoscut faptul ca Beats livreaza sunet de exceptie, iar aceasta colectie nu se dezice de la regula. Colectia include doua modele: Beats Solo 3, model over ear, si PowerBeats, perfect pentru sport. Odata cu colectia Pop, fanii au posibilitatea de a alege intre patru culori noi, puternice si extrem de simpatice.

 

Daca esti genul de persoana care isi incepe ziua cu o alergare, atunci PowerBeats sunt castile ideale pentru tine. Se fixeaza usor si sigur in ureche,  sunt rezistente la transpiratie si apa, si au o baterie care rezista pana la 12 ore. Cu functia Fast Fuel, 5 minute de incarcare ofera o ora de redare a muzicii, atunci cand ai cea mai mare nevoie.

Pentru birou, in schimb, ti-ar fi perfecte castile Beats Solo 3 Wireless. Bateria lor rezista pana la 40 de ore, sunt extrem de confortabile si se pliaza pentru a-ti fi mai usor sa le depozitezi.

SOUNDS OF SUMMER

Ramanem in zona audio, pentru petreceri care tin de dimineata pana a doua zi. O boxa portabila e gadget-ul care nu are cum sa lipseasca din casa ta in aceasta vara. Dar nu te gandi la modelele clasice, monocromatice, ci la cele mai colorate modele posibile. Ai de unde alege. Xiaomi Mi Bluetooth spre exemplu are un pret excelent, constructie din metal si baterie care rezista pana la opt ore. Daca vrei sa duci petrecerea catre, sau de ce nu, chiar in piscina, vei avea nevoie de o boxa care rezista la apa, cum sunt modelele JBL Flip 4 sau Logitech Wonderboom.

COLORFUL PROTECTION

Probabil cel mai popular accesoriu din toate timpurile, husa de protectie este la fel de folosita pe tot parcursul anului. Nu putem sa ne lipsim de ea daca vrem ca smartphone-ul nostru sa isi pastreze aspectul impecabil. Dar asa cum noi ne schimbam garderoba vara, asa si smartphone-ul nostru simte nevoia unor huse mai vesele si mai colorate pentru acest anotimp. De la culori puternice, la fluturasi, stelute sau gogosi colorate, pattern-urile verii sunt un deliciu. Inspira-te din selectia noastra!

KEEP THE MEMORIES

Vrei ca vara asta sa fie una memorabila si toate momentele frumoase sa iti tina de cald pe parcursul iernii, sub forma de amintiri. De asta ai nevoie de Polaroid Pop, o camera foto cu imprimanta inclusa, care iti transforma momentele frumoase in fotografii de 3 x 4", numai bune de pus pe frigider. Ai patru culori simpatice din care sa iti alegi preferata, iar cu un design compact, camera e usor de luat cu tine peste tot.

Bucura-te de tot ce are de oferit vara, si fa asta prin gadget-uri si accesorii colorate si vesele.

Comentarii Pentru a comenta trebuie sa te autentifici